Antena 3 CNN Actualitate Social Protest al romilor din ghetoul clujean Pata Rât, faţă de mizeria în care trăiesc! Jandarmii le-au interzis să scandeze

Protest al romilor din ghetoul clujean Pata Rât, faţă de mizeria în care trăiesc! Jandarmii le-au interzis să scandeze

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 20:45 17 Dec 2020 Modificat la 20:45 17 Dec 2020
o_1epou0t811aomjij1clr1nmk1nrbb.jpg

Potrivit presei locale, protestatarii vor ca autorităţile să le asigure condiţii de viaţă decente. Ei au fost evacuaţi în urmă cu mai mult timp dintr-o altă zonă din oraş, de pe strada Coastei.

"Suntem câțiva dintre oamenii care au fost evacuați și aduși la marginea orașului, mai exact în Pata Rât, pe strada Cantonului. Eu aveam 8 ani când am fost adusă aici. Ni s-a spus că nu vom locui mult aici. Dacă 20 ani nu înseamnă mult pentru voi, mă întreb oare cât mai trebuie să stăm aici? Mulți dintre noi au renunțat la școală când am venit aici, pentru că nu avem condiții aici", a spus o persoană participantă la protest.

În scurt timp şi-au făcut aparţia poliţiştii şi jandarmii pentru a verifica dacă sunt respectate regulile sanitare. Pentru că unii participanţi au început să scandeze, oamenii legii i-au avertizat.

"Dacă dumneavostră începeți să scandați, această manifestație se transformă într-o adunare publică. Puteți marca momentul pentru care v-ați adunat aici, dar cu respectarea măsurilor legale. Puteți continua, dar fără scandări!", a spus unul dintre jandarmi.

Conform surselor locale, peste 2.000 de oameni trăiesc la Pata Rât, lângă groapa de gunoi a Clujului, aceasta fiind cea mai mare comunitate de persoane de etine romă din regiune.

 

×
Etichete: Pata Rât romi protest
x close