Antena 3 CNN Actualitate Social România va avea 8 centre de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri. Legea a fost adoptată

România va avea 8 centre de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri. Legea a fost adoptată

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 14:29 26 Iun 2024 Modificat la 14:29 26 Iun 2024
droguri getty
România va avea 8 astfel de centre, câte unul în fiecare regiune a țării | Sursă foto: Getty Images

Legea privind înființarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenților de droguri a fost adoptată, miercuri, în plenul Camerei Deputaților.

Proiectul de lege aduce completări Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, având ca scop înființarea unor centre de dezintoxicare și recuperare pentru dependenții de droguri. Aceste centre vor oferi măsuri de prevenire, tratament, reducere a riscurilor și consecințelor asociate consumului de droguri, precum și sprijin pentru reintegrarea socială.

„Se înfiinţează şi se organizează centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri ca instituţii specializate pentru recuperarea socială a persoanelor dependente de droguri. Acestea au personalitate juridică şi se înfiinţează şi funcţionează în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Centrele se acreditează de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate conform standardelor internaţionale în materia recuperării persoanelor dependente de droguri. Pentru construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea centrelor se alocă sume de investiţii şi de funcţionare în proporţie egală, 50% din bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi 50% din bugetele autorităţilor publice interesate, ori fonduri din programe de finanţare europene", se arată în proiect.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

În total, România va avea opt astfel de centre, câte unul în fiecare regiune a țării.

„Astăzi, Parlamentul a adoptat și cel de-al treilea proiect, care prevede înființarea unor centre regionale de dezintoxicare și recuperare a dependenților în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov. Aceste centre vor funcționa sub coordonarea Ministerului Sănătății și vor fi acreditate de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, conform standardelor internaționale în domeniul recuperării persoanelor dependente de droguri.

Un demers necesar, deoarece infrastructura pentru tratarea dependenței de droguri în România este practic inexistentă.

Îi îndemn pe toți cei care au nevoie de ajutor să nu amâne acest pas important spre vindecare.

Și mă bucur că această inițiativă a fost adoptată azi, când este Ziua Internațională de Luptă împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri”, a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook. 

? Partidul Naţional Liberal este singurul partid care se preocupă constant de combaterea drogurilor și de îmbunătățirea...

Publicată de Alina Gorghiu pe Miercuri, 26 iunie 2024

×
x close