REGELE MIHAI A MURIT. Regele Mihai I al României a murit marți, la ora 13, ora României, la reședința privată din Elveția.
REGELE MIHAI A MURIT. La sediul PNŢCD Constanţa va fi deschisă o carte de condoleanţe în care pot semna toţi cei ce doresc să transmită un mesaj familiei regale.
REGELE MIHAI A MURIT. „S-a încheiat o pagină de istorie a României. Este o veste foarte tristă pentru tot poporul român. Viaţa Regelui Mihai şi-a pus amprenta pe dezvoltarea României şi mă gândesc, oare ce-ar fi fost dacă în 1990 Regele ar fi venit la putere în ţara noastră? Sunt convins că am fi trăit acum cu totul alte timpuri”, a declarat Adrian Ţapliuc, liderul ţărăniştilor constănţeni, potrivit adevarul.ro.
REGELE MIHAI A MURIT. Adrian Ţapliuc este unul dintre cei care au stat alături de Regele Mihai în timpul vizitei acestuia în Constanţa în anul 1998.