Antena 3 CNN Actualitate Social Recensământ 2022. Cum puteţi verifica dacă autorecenzarea a fost realizată cu succes

Recensământ 2022. Cum puteţi verifica dacă autorecenzarea a fost realizată cu succes

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:04 31 Mai 2022 Modificat la 11:05 31 Mai 2022
autorecenzare
Recensământ 2022. Cum puteţi verifica dacă autorecenzarea a fost realizată cu succes Sursa foto: pixabay.com

În caz contrar, dacă autorecenzarea nu s-a făcut cum trebuie, recenzorii vă vor bate la uşă pentru a răspunde din nou la întrebări.

De marți, 31 mai 2022, a început recenzarea pe teren, a anunţat Institutul Național de Statistică (INS), după ce aproape 47% din populația țintă s-a autorecenzat până în acest week-end.

AICI verificaţi dacă aţi făcut autorecenzarea cu succes şi aveţi dovada pentru o zi liberă

Aici puteți verifica dacă autorecenzarea efectuată de o anumită persoană a fost realizată cu succes, sub forma unei dovezi de auto-recenzare. 

Tot ce trebuie să faceţi este să introduceţi CNP în căsuţa de mai jos şi codul din imagine. Veţi primi mesajul corespunzător care este şi dovada de care aveţi nevoie pentru o zi liberă de la locul de muncă.

"În caz contrar, se afișează informația cu privire la imposibilitatea acceptării în baza de date a RPL a chestionarului de recensământ din cauza completării parțiale sau cu erori. 

În cazul persoanelor salariate se acordă o singură zi liberă, plătită indiferent dacă aceasta a realizat auto-recenzarea pentru sine și pentru alți membri ai gospodăriei (a copiilor minori, de exemplu) ori pentru alte persoane, conform art. 49 din OUG nr.19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, aprobată cu completări și modificări prin Legea nr.178/2020, cu modificările și completările ulterioare", este mesajul transmis de cei care se ocupă de platforma de Recensământ 2022.

Cum recunoşti recenzorul care îţi bate la uşă | Marți începe recenzarea pe teren pentru Recensământ 2022

De marți, 31 mai 2022, va începe recenzarea pe teren, a anunţat Institutul Național de Statistică (INS), după ce aproape 47% din populația țintă s-a autorecenzat până în acest week-end.

Marți începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022.

De asemenea, vor fi vizitate și gospodăriile celor care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ.

Recensământ 2022. 11 milioane de români s-au autorecenzat, aproape jumătate din populația țintă

Aproape 47% din populația țintă s-a autorecenzat până pe data de 27 mai şi s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare.

Potrivit INS, până la finalul zilei de 27 mai, ultima zi de autorecenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane de chestionare valide la nivel de persoană (53,9% în mediul urban și 46,1% în mediul rural), ceea ce reprezintă 46,8% din populația rezidentă țintă estimată, a informat, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Diferența de două milioane este reprezentată de numărul de chestionare ale locuințelor neocupate, precum și de chestionare multiple (persoane și locuințe recenzate de mai multe ori) și de cele incomplete.

×
TOP articole
TOP articole
x close