Banca Națională a României a susținut că ”nicio bancă din România nu are solvabilitatea sub pragul minim reglementat”.
Reacția vine după ce premierul Mihai Tudose a susținut că, din 36 de bănci active, 18 sunt pe pierdere și că ANAF-ul a început controlul la două dintre ele, informează digi24.ro.
BNR precizează, „pentru informarea adecvată a opiniei publice”, că supraveghează băncile din punct de vedere prudențial, nu fiscal și că, atunci când o bancă înregistrează pierderi, ia măsuri, cum ar fi să ceară băncilor aport de capital „pentru a aduce indicatorii de solvabilitate și lichiditate la niveluri care să asigure buna funcționare a băncii și siguranța depozitelor populației și firmelor”.
BNR arată că „nicio bancă din România nu are solvabilitatea sub pragul minim reglementat” și că „indicatorul de lichiditate (reprezentând raportul dintre activele lichide și pasivele pe termen scurt) este de 250,5%, peste nivelul minim reglementat de 100%”.