Antena 3 CNN Actualitate Social Cine sunt românii care vor plăti rate mai mici la credite

Cine sunt românii care vor plăti rate mai mici la credite

Andreea Ştefan, Silvian Trandafir
<1 minut de citit Publicat la 14:51 22 Iun 2021 Modificat la 14:51 22 Iun 2021
o_1f8pou5jh1s0o829ftu1hljr0jb.jpg
Sursa foto: Agerpres

Românii cu credite în valuată, a căror rată a crescut cu peste 50% față de momentul semnării contractului sau cursul de schimb a crescut cu peste 52,6% față de data închierii contractului, vor putea solicita reechlibrarea contractului, iar banca va fi obligată să accepte.

Clienții cu credite în franci elvețieni sunt direct vizați.

Timp de foarte mulți ani, unii dintre clienți s-au judecat cu băncile pentru ca în final să rămână fără apartamentul luat cu credit.

Au reușit să facă asta cu ajutorul legii dării în plată, prin care datornicul poate să ceară renegocierea contractului ori să dea locuinţa înapoi băncii, caz în care rămâne fără restanţe.

Legea există încă din 2016, dar a fost modificată anul trecut în Parlament şi ulterior atacată la Curtea Constituţională.

Săptămâna trecută, CCR a anunțat că legea este constituțională.

Acum prevede clar că, în situaţii extraodinare, un judecător poate impune o reechilibrare a contractului cu banca.

Ce poate obține clientul în instanță

În primul rând, înghețarea cursului valutar la momentul semnării contractului.

De asemenea, clientul poate câștiga reechilibrarea contractului. Banca trebuie să găsească un echilibru între fluctuațiile cursului valutar.

Un alt beneficiu este acela în care clientul poate renunța la proprietate în schimbul anulării datoriei.

×
Etichete: credit rate mai mici
x close