Antena 3 CNN Actualitate Social Răsturnare de situație în cazul criminalului din Brașov, care și-a omorât familia. Ce s-a aflat după expertiza psihiatrică

Răsturnare de situație în cazul criminalului din Brașov, care și-a omorât familia. Ce s-a aflat după expertiza psihiatrică

<1 minut de citit Publicat la 16:12 08 Iun 2018 Modificat la 16:12 08 Iun 2018
o_1cffodc031f6f10m2n791r05ck68.jpg

Bărbatul în vârstă de 43 de ani din Braşov, care în luna martie şi-a ucis soţia şi cei doi copii, după ce i-a înjunghiat pe aceştia în timp ce dormeau, a avut discernământ scăzut în momentul comiterii faptelor, se arată în rezultatul expertizei psihiatrice. Procurorii spun că bărbatul va răspunde penal pentru faptele sale şi va fi internat pentru tratament medical într-un spital penitenciar.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, procurorii au primit vineri, rezultatul expertizei psihiatrice realizate la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici în cazul bărbatului de 43 de ani care şi-a ucis familia.

Astfel, documentul precizează că bărbatul a avut discernământ scăzut în momentul comiterii faptelor, iar comisia de expertiză recomandă să fie luată faţă de acesta măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, care urmează să aibă loc în cadrul unui spital penitenciar, scrie news.ro.

Anchetatorii susţin că rezultatul acestei expertize psihiatrice înseamnă că bărbatul  poate răspunde penal pentru faptele sale.

×
x close