Antena 3 CNN Actualitate Social Cele mai recente informații despre starea celor 14 răniți din accidentul produs pe A2

Cele mai recente informații despre starea celor 14 răniți din accidentul produs pe A2

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 16:53 09 Noi 2016 Modificat la 16:53 09 Noi 2016
accident.jpg
Foto: Facebook/ Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Un număr de 14 răniţi în accidentul care a avut loc sâmbătă pe autostrada A2 se mai află internaţi în spitalele din Bucureşti, a informat miercuri Ministerul Sănătăţii. 

Potrivit sursei citate, la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul "Bagdasar Arseni" sunt internaţi câte doi pacienţi, la Spitalul Universitar, Spitalul "Sfântul Ioan" şi Spitalul din Călăraşi - câte unul, la Spitalul "Elias"- patru, iar la Spitalul "Sfântul Pantelimon" - trei. 

În accidentul rutier produs sâmbătă, în zona Lehliu, au fost implicate 29 de maşini, dintre care două microbuze care transportau persoane şi un camion. Patru persoane au murit, iar peste 40 au fost rănite. 

×
x close