Câteva sute de noi ambulanţe vor intra în dotarea serviciului de specialitate şi a SMURD-ului până în decembrie, urmând ca până la finele lui 2019 totalul vehiculelor de acest tip luate pe fonduri europene să atingă 1.250, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.
"La acest moment, ştim foarte bine că parcul ambulanţelor este extrem de învechit. Majoritatea lor sunt achiziţionate în 2007 - 2008. O parte s-au achiziţionat între 2009 - 2013, dar în mare parte din 2007 - 2008. Vorbim aici şi de ambulanţele Serviciului de Ambulanţă şi de ambulanţele SMURD-ului", a afirmat Arafat.
El a adăugat că 90% dintre ambulanţe ar trebui scoase din uz, ţinând cont că cele 1.500 cumpărate în 2007 - 2008 sunt uzate moral şi fizic.
Şeful DSU a menţionat că procedura de licitaţie a demarat în vara anului trecut, după ce Guvernul a stabilit ca entitate de achiziţii centralizată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
"Noi sperăm că anul ăsta, după ce ne-am consultat inclusiv cu doamna ministru (Sorina Pintea - n.r.), o să ajungem, cel mai probabil, cu 500 de ambulanţe în ţară de diferite tipuri. Până la sfârşitul anului viitor, totalul ambulanţelor pe care le vom lua prin primul proiect pe fonduri europene, care e în jur de 120 de milioane de euro, atinge 1.250 de ambulanţe per total, pentru Ambulanţă şi pentru SMURD. Asta va fi anul acesta şi anul viitor şi sper ca primele sute din ele să ajungă până în luna decembrie", a spus Raed Arafat.
Şeful DSU a participat sâmbătă la Alba Iulia la manifestările organizate de Ziua Naţională a Ambulanţei, sărbătorită în 28 iulie.