Antena 3 CNN Actualitate Social Zeci de polițiști protestează în fața MAI. Oamenii legii cer salarii mai mari

Zeci de polițiști protestează în fața MAI. Oamenii legii cer salarii mai mari

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:38 03 Mar 2020 Modificat la 11:38 03 Mar 2020
Zeci de polițiști protestează în fața MAI. Oamenii legii cer salarii mai mari
Sursa foto: Politia Romana

Oamenii legii cer salarii mai mari.

„Vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la nerespectarea legii de către Vela (Marcel Vela, ministrul Afacerilor Intern - n.red.). Să ne ferească Dumnezeu de democrația asta. Mie mi-e tare teamă de atitudinea asta. Acest Vela nu respectă deciziile instanțelor judecătorești. Avem extrem de multe drepturi salariale câștigate în instanță (...), prin care îl obligă pe acest Vela să egalizeze toate salariile la nivel maxim”, a spus preşedintele SNPPC, Dumitru Coarnă, potrivit Mediafax.

Liderul de sindicat spune că există decizii ale instanței care nu sunt aplicate de actualul ministru, motiv pentru care doi polițiști care lucrează în același loc beneficiază de salarizare diferită.

„Una dintre deciziile instanței supreme este egalizarea salariilor, pentru că avem doi poliţişti care lucrează în acelaşi loc cu salarii diferite. Aşa înţelege domnul Vela democraţia. Eu am spus: mă pot aresta, pot face ce vor cu mine, dar vreau să trăiesc într-o ţară în care democraţia să fie bine înţeleasă şi bine aplicată, nu aşa”, a mai spus Dumitru Coarnă.

Marți, la sediul MAI, are loc prezentarea bilanţul activităţii ministerului pentru anul 2019.

×
x close