Un protestatar care a intrat în greva foamei, cerând răspunderea pe Legea magistraților, a spus luni, la Antena 3, că vrea să fie primit de președinții celor două Camere ale Parlamentului, respectiv Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, pentru a ști ce au de gând să facă cei doi în acest sens.
”Sunt o victimă a sistemului judiciar din România”, a spus Viorel Roman, luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a protestat în fața Ministerului Justiției și spune că a intrat în greva foamei pentru Legea răspunderii magistraților.
CSM, atitudine revoltătoare împotriva Legii răspunderii
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a arătat o poziţie revoltătoare faţă de legea răspunderii magistraţilor, spunând că aceasta ar afecta echilibrul şi egalitatea puterilor în stat.