Antena 3 CNN Actualitate Social Proiect: Închisoare de la 1 an la 6 ani pentru neplata taxelor şi impozitelor

Proiect: Închisoare de la 1 an la 6 ani pentru neplata taxelor şi impozitelor

<1 minut de citit Publicat la 19:48 08 Dec 2017 Modificat la 19:48 08 Dec 2017
o_1c0rjt2r71rn518i9e441f1kior8.jpeg

Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care nereţinerea şi neîncasarea, reţinerea şi neplata, respectiv încasarea şi neplata unui număr de 32 de contribuţii, taxe şi impozite va fi sancţionată cu închisoare de la 1 la 6 ani.

„Se incriminează ca faptă de evaziune fiscală, nereţinerea şi neîncasarea, reţinerea şi neplata, respectiv încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în Anexă”, se arată în proiectul citat.

„Limitele speciale ale pedepsei prevăzute sunt închisoarea de la 1 an la 6 ani, precizează iniţiatorii”.

De asemenea, sancţionarea formelor agravate ale infracţiunii de evaziune fiscală se propune să se realizeze prin majorarea cu o treime, respectiv cu jumătate a limitelor pedepselor, în cazul faptelor cu conţinut agravant, în vederea corelării cu prevederile Codului Penal - Partea Specială.

×
x close