Antena 3 CNN Actualitate Social Proiect de lege. Căsătoriile se pot oficia şi în grădini publice, parcuri, muzee

Proiect de lege. Căsătoriile se pot oficia şi în grădini publice, parcuri, muzee

1 minut de citit Publicat la 13:29 25 Sep 2019 Modificat la 13:29 25 Sep 2019
Proiect de lege. Căsătoriile se pot oficia şi în grădini publice, parcuri, muzee
Foto: Pixabay.com

Deputatul liberal Florin Roman a depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede că primarii pot aproba oficierea căsătoriilor şi în grădini publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber.

Propunerea legislativă modifică şi completează în acest sens alineatul (2) al articolului 24 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

"Căsătoria se poate încheia şi în afara serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele şi alte locuri în aer liber, în urma unei cereri, cu aprobarea primarului", prevede proiectul.

"Multe cupluri visează la o ceremonie pe plajă, marginea pădurii sau malul unui lac. Dar visul lor de a-şi uni destinele în aer liber se poate materializa şi în micile oaze din oraş, oferite de grădinile publice, parcurile ori alte spaţii în aer liber. Mulţi aleg un foişor boem sau o arcadă cu flori pentru locul în care vor deveni, în acte, soţ şi soţie. Cert este că o cununie civilă în aer liber îţi dă posibilitatea să alegi dintr-o gamă variată de decoraţiuni, care mai de care mai colorate, mai elegante, mai rustice, în funcţie de preferinţe şi de tematica aleasă. Astfel, prin această iniţiativă legislativă se prevede ca încheierea căsătoriei să poată fi oficiată în astfel de locuri, cu acordul primarului", precizează iniţiatorul, în expunerea de motive a proiectului.

El argumentează că multe din primăriile din ţară nu au condiţiile necesare pentru oficierea căsătoriilor.

"Primarul poate să aprobe oficierea căsătoriilor şi în alte locuri, cum ar fi grădinile publice, parcuri, muzee, alte locuri pe care şi le doresc tinerii, şi nu neapărat sălile de primării, având în vedere că legea este valabilă pentru primăriile din toată ţara, iar unele dintre acestea nu au condiţiile necesare, nu au săli special amenajate, fiind improprii desfăşurării unor evenimente fericite de acest fel", mai arată iniţiatorul.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

×
Etichete: casatorii parcuri muzee
x close