VREMEA. Marți, 2 iulie, vremea se va menţine cãlduroasã, canicularã în orele amiezii mai ales în zonele de câmpie şi de podiş, unde şi disconfortul termic va fi accentuat.
VREMEA. În jumãtatea de nord a ţãrii, în special dupã-amiaza şi seara, cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi local se vor semnala intensificãri ale vântului, vijelii, averse şi descãrcãri electrice.
VREMEA. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare punctiform cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, cu o probabilitate mai ridicatã spre searã şi noaptea.
VREMEA.Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 23 de grade.