Antena 3 CNN Actualitate Social Prognoza meteo pentru luna decembrie. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

Prognoza meteo pentru luna decembrie. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

<1 minut de citit Publicat la 09:26 04 Dec 2018 Modificat la 09:26 04 Dec 2018
Prognoza meteo pentru luna decembrie. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru toată luna decembrie. Potrivit meteorologilor, în ultima lună din an sunt așteptate fenomene meteo diversificate.

Săptămâna 03.12.2018 – 10.12.2018

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile intracarpatice și la munte, iar în extremitatea sudică a țării acestea se vor situa ușor sub cele normale. În restul teritoriului temperaturile vor fi în general apropiate de cele specifice la această dată.

Săptămâna 10.12.2018 – 17.12.2018

Temperatura aerului va avea valori în general în jurul mediilor climatologice ale intervalului, posibil ușor mai ridicate în vestul, nord-vestul și centrul țării.

Săptămâna 17.12.2018 – 24.12.2018

Temperatura aerului va avea valori în apropiate de normele climatologice ale acestei săptămâni în regiunile estice, sudice și sud-estice. În restul țării valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei.

Săptămâna 24.12.2018 – 31.12.2018

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele normale, specifice perioadei, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în acest interval vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, pe întreg teritoriul României.

×
x close