Antena 3 CNN Actualitate Social Vremea se răceşte şi încep ploile. Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

Vremea se răceşte şi încep ploile. Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 13:54 18 Feb 2020 Modificat la 13:54 18 Feb 2020
o_1e1c2b17e1a5ubgpaham8rfm4b.jpg
Foto: pixabay.com

Marţi, 18 februarie 
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, deşi în vestul şi în nordul ţării valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în zonele montane aferente precipitaţii mixte. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală se vor atinge viteze de 70-80 km/h şi pe suprafeţe mai mici în zonele mai joase de relief, în special din Oltenia, unde rafalele vor fi în general de 40-50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 şi 18 grade.

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor. Va ploua slab, pe arii restrânse, la început în nord-vestul, apoi în centrul şi sudul ţării şi doar cu totul izolat în restul teritoriului. La munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Izolat vor fi posibile depuneri de polei. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile minime se vor situa peste mediile climatologice şi vor fi cuprinse între -1 şi 6 grade, mai scăzute în depresiuni spre -4 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri, 19 februarie
Deşi valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent în centrul, sudul şi estul ţării, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. În sudul teritoriului cerul va fi mai mult noros şi va ploua, ziua - local, iar noaptea - pe arii relativ extinse. În rest înnorările vor fi temporare şi doar pe suprafeţe mici, mai ales în a doua parte a intervalului, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie. 

La munte, în special în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, treptat, vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade. Presiunea atmosferică va scădea la valori de regim baric uşor ciclonic.

Joi, 20 februarie
Valorile termice vor continua să scadă uşor în cea mai mare parte a ţării, dar se vor menţine peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări, mai persistente în centru, sud şi est, iar în vest şi nord-vest, începând cu orele serii se va degaja treptat. Temporar vor fi precipitaţii, ploi în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, mixte în Maramureş, Transilvania şi Moldova şi predominant ploi, pe arii mai restrânse, în prima parte a zilei în Banat şi Crişana. 

La munte, vor fi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 11 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade. Presiunea atmosferică va creşte înpaoi spre normalul baric.

Vineri, 21 februarie
Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare şi mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea, local se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare la munte, mixte în nord şi în centru şi predominant sub formă de ploaie în rest. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, mai ales la altitudini mari, dar local şi temporar şi în regiunile nord-vestice, centrale şi sud-vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade.
 

×
x close