Pe litoral vor fi temperaturi de 27 grade, iar la munte se anunță temperaturi normale pentru această perioadă, dar și multe ploi.
Banat
Intervalul va debuta cu valori termice maxime în jur de 27 de grade, însă până la mijlocul săptămânii pe fondul accentuării instabilității atmosferice, temperatura va scădea la o medie regională de 24 de grade. După acest interval se va reveni la o valoare medie a temperaturilor maxime de 27-28 de grade, ce se va menține fără variații importane până la finalul celor două săptămâni de prognoză.
Temperaturile minime la nivelul regiunii vor fi cuprinse între 14 și 16 grade. Instabilitatea atmosferică va fi tot mai accentuată, astfel în intervalul 8 – 12 iunie, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor fi local însemnate. Probabilitatea pentru aceste fenomene se va menține ridicată și după acest interval, astfel de fenomene urmând să fie mai frecvente în timpul după-amiezelor.
Crişana
Intervalul va debuta cu vreme caldă, însă până la mijlocul săptămânii, temperatura va scădea până la valori termice apropiate de mediile multianuale, respectiv o medie regională a maximelor de 22-23 de grade. Ulterior, se va încălzi, până la o medie a temperaturilor maxime de 26-27 de grade, ce se va menține fără variații importane până la finalul celor două săptămâni de prognoză.
Temperaturile minime la nivelul regiunii vor fi de 14-15 grade. Instabilitatea atmosferică va fi tot mai accentuată, astfel în intervalul 8 – 12 iunie, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor fi local însemnate. Probabilitatea pentru aceste fenomene se va menține ridicată și după acest interval, astfel de fenomene urmând să fie mai frecvente în timpul după-amiezelor.
Transilvania
În intervalul de prognoză nu se vor înregistra variații termice semnificative. Astfel, la nivelul acestei regiuni, vor fi temperaturi maxime cuprinse, în general, între 24 și 26 de grade, cele mai coborâte valori urmând să se înregistreze în 11 și 12 iunie. Media valorilor minime va oscila între 12 și 14 grade, mai scăzute în estul regiunii, unde în unele dimineți se vor înregistra temperaturi ușor sub 10 grade.
Instabilitate atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni, însă aversele vor fi pe arii mai extinse și importante cantitativ, îndeosebi în intervalul 10 – 16 iunie.
Maramureş
Temperatura aerului va marca o scădere ușoară, de la o medie regională a maximelor de 27 de grade în primele două zile de prognoză, spre 24 de grade, în 11 iunie. Ulterior se estimează că media temperaturilor maxime la nivelul regiuni va atinge din nou de 26-27 de grade. Media minimelor nu va avea variații semnificative, astfel acestea vor fi în jur de 14 grade, cu cele mai mici valori în primele zile ale intervalului.
Instabilitate atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni, însă aversele vor fi pe arii mai extinse și importante cantitativ, îndeosebi în intervalul 10 – 13 iunie și în jurul date de 16 iunie.
Moldova
În primele patru zile vremea va fi caldă, călduroasă în timpul după-amiezelor, cu o medie a temperaturilor maxime în jur de 30 de grade. Ulterior, pe fondul generalizării instabilității atmosferice, se estimează o scădere ușoară de temperatură spre o medie regională de 27-28 de grade. Media temperaturilor minime va fi în creștere ușoară, de la 14 grade în prima dimineață, spre 17 grade la finalul primei săptămâni, iar pentru a doua săptămână media acestora va fi de 15-16 grade.
Instabilitate atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni, însă probabilitatea pentru cantități de apă însemnate va fi mai ridicată în intervalul 11 – 16 iunie.
Dobrogea
În perioada 08-11 iunie, vremea va fi caldă, local călduroasă în partea continetală a regiunii, astfel media regională a valorilor maxime va fi de 27 de grade. După acest interval va urma o tendință de scădere a temperaturii până în 16 iunie, astfel media maximelor va fi de 24...25 de grade, însă până la finalul intervalului se va reveni la valori de 26-27 de grade.
Nopțile vor deveni tot mai calde, astfel la nivelul regiunii vor fi minime în jur de 16 grade în primele două nopți și de 18-19 grade în restul intervalului, valorile cele mai ridicate urmând să se înregistreze pe litoral și în deltă. Cu o probabilitate destul de ridicată, vor fi ploi și în această regiune în intervalul 11 -16 iunie. În restul intervalului, manifestări de instabilitate vor fi pe arii restrânse în timpul după-amiezelor.
Muntenia
Intervalul va debuta cu vreme caldă, local călduroasă mai ales în estul regiunii, astfel media maximelor va fi de 30-31 de grade, cu cele mai ridicate valori în cursul zilei de marți (9 iunie). Ulterior pe fondul generalizării instabilității atmosferice, creșterea diurnă de temperatură va fi atenuată, astfel maximele vor fi în medie de 26-28 de grade, cu o tendință de creștere spre finalul celor două săptămâni de prognoză.
Media temperaturilor minime va fi în creștere, de la 14 grade în prima dimineață, spre 16 grade în restul intervalului. Instabilitatea atmosferică va fi tot mai accentuată, astfel mai ales în intervalul 9 – 16 iunie, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor fi local însemnate.
Oltenia
Temperatura aerului va marca o scădere ușoară, de la o medie regională a maximelor de 28 de grade în primele două zile de prognoză, spre 24 de grade, în 11 iunie. Ulterior se estimează că media temperaturilor maxime la nivelul întregii regiuni va atinge din nou 27-28 de grade. Media minimelor nu va avea variații semnificative, astfel acestea vor fi în jur de 16 grade, cu cele mai mici valori în 8 și 12 iunie.
Instabilitate atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul celor două săptămâni. Aversele vor fi pe arii mai extinse și importante cantitativ, îndeosebi în intervalul 9 – 11 iunie și în jurul date de 15 iunie.
La munte
Valorile termice vor fi aproapiate de mediile multianuale specifice pentru luna iunie. La nivelul zonei, nu vor fi variații semnificative de la o zi la alta, astfel temperaturile maxime vor fi în general de 16-18 grade, iar media minimelor relativ constantă se va situa în jurul valorii de 9 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar mai ales în intervalul 9 – 17 iunie, când ploile vor fi pe arii extinse și însemnate cantitativ.