Vremea este în continuă încălzire, dar ploile nu ne ocoloesc, potrivit prognozei realizate de meteorologi pentru următoatele trei zile.
Luni
Vreme caldă în nordul, nord-estul şi centrul teritoriului. Ploi în vest, nord-vest şi în zona montană, iar treptat spre seară şi în cursul nopţii şi în restul zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele mai coborâte în zona Deltei Dunării şi pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 şi 20 de grade, mai scăzute în depresiuni.
La București, meteorologii au prognozat 30 de grade și averse spre seară.
Marți
Vremea va fi în continuare caldă în cea mai mare parte a ţării. Ploi în regiunile nordice, centrale şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade.
În Capitală, vremea va fi ușor mai rece decât ieri, astfel că sunt așteptate 28 de grade, și averse.
Miercuri
Vreme caldă, dar cu averse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 31 de grade, iar cele minime între 7 şi 18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice, ziua local în nordul, estul ţării şi la munte, iar noaptea cu precădere în sud-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Izolat vor fi condiţii de grindină.
La București, meteorologii au prognozat 30 de grade și averse spre seară.
Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro