De la o simplă joacă, omul de zăpadă a ajuns să fie un proiect serios la care s-a lucrat intens două zile. Bucuria copilei a molipsit şi vecinii care acum vin zilnic să viziteze cel mai înalt om de zăpadă din Finlanda.
Vestea celui mai înalt om de zăpadă s-a dus repede şi o televiziune locală și-a anunțat deja prezența pentru a populariza proiectul-minune. Mai mult, iar o echipă ce specialiști va face demersul pentru a omologa recordul.
Profesorul de sport povesteşte cum s-a întâmplat totul.
"Trei săptămâni avem școală online, așa că m-am gândit să-mi umplu timpul. M-am trezit duminică dimineața, la ora 7.00, și am început să construisc un om de zapadă. Când s-a trezit fata mea, l-a vrut și mai mare. În două zile a devenit imens, are 5 metri. Așa am petrecut ziua, împreună cu soția Elena și cu Andreea, ridicând minunea", a povestit, pentru Libertatea, Alexandru Marcă.
Cel mai înalt om de zăpadă din Finlanda are 5 metri
„Am lucrat singur, după-amiaza m-au ajutat și fetele, a fost destul de greu, am făcut febră musculară la spate de la aruncat cu lopata. Zăpada are 30-40 cm, am avut iarnă frumoasă, nea tot timpul, ba și temperaturi joase, de -21 de grade Celsius. În ultimii ani nu am avut nici omăt, nici frig”, a mai explicat profesorul sursei citate.
Dagens projekt, Finlands högsta snögubbe 5 m. Proiectul zilei, cel mai inalt om de zapada din Finlanda 5 m.
Publicată de Marca Alexandru pe Duminică, 14 martie 2021