Se iau primele măsuri în cazul tragediei de la Caracal. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită Inspecției Judiciare și Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție verificarea modului cum a acționat procurorul în acest caz.
„Față de informațiile semnalate de mass-media cu privire la cauza penală privind decesul unei tinere din județul Olt, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită Inspecției Judiciare și Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție efectuarea tuturor verificărilor necesare cu privire la împrejurările și modalitatea în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a exercitat supravegherea activității de cercetare penală în cauză și a coordonat activitatea de efectuare a percheziției domiciliare, precum și cu privire la modul de soluționare a cererilor înregistrate pe rolul Judecătoriei Caracal în această cauză.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită efectuarea cu celeritate a tuturor verificărilor prevăzute de lege pentru clarificarea în cel mai scurt timp a împrejurărilor de fapt și de drept incidente în cauză”, arară biroul de informare publică al Consiliului Superior al Magistraturii.