Antena 3 CNN Actualitate Social Primul protest după scumpirea energiei: Angajații ALRO spun că vor rămâne șomeri

Primul protest după scumpirea energiei: Angajații ALRO spun că vor rămâne șomeri

Loredana Chimoiu
1 minut de citit Publicat la 18:58 06 Ian 2022 Modificat la 19:30 06 Ian 2022
pjimage (26)

Oamenii sunt nemulțumiți că după oprirea producției nu au primit sprijin de la autorități. Peste 1.500 de angajați ar putea fi trimiși în şomaj tehnic după decizia de reducere a capacității de producție.

"Dacă nu reușim să cumpărăm energie până marțea viitoare, începem procesul de închidere a 60% din producția de electroliză. 
Nu vom face disponibilizări în perioada imediat următoare, însă în funcție de ce energie găsim acest lucru se poate întâmpla, este o probabilitate destul de mare.", a declarat Marian Cilianu, director operațional ALRO, pentru Antena 3. 

Acesta a precizat că liderii de sindicat din ALRO au discutat atât la guvern cât și la președinție, în încercarea de a primi ajutor, dar nu au avut succes. 

La protestul din fața prefecturii Olt s-au alăturat și lucrătorii unor altor inteprinderi din zonă, afectate de în mod direct sau indirect de reducerea capacității de producție a ALRO. 

"Sute de mii de angajați, fără locuri de muncă din cauza a cel mult 50 de șmecheri"

"Redeschiderea unei hale de elecrtoliză costa 100 mil euro, domnule ministru Virgil Popescu! Dacă nu înțelegi că 3 hale de electrolize înseamnă 300 milioane dolari, nu știu care-i dobitocul sau prostul care va da 300 mililioane dolari să redeschidă halele și a doua zi dvs să îi spuneți că nu aveți energie." -  a transmis liderul sindical ALRO, Constantin Popescu.  

Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 27.12.2021 prin care s-a decis închiderea capacității cu 60% își produce efectul și închiderea cuvelor de electroliză continuă conform planului de închidere stabilit de Consiliul de Administrație, urmând ca în scurt timp și angajații să fie trimiși în șomaj tehnic.

"Mafia creată în jurul resurselor de energie electrică și gaze nu își încetează acțiunile de speculă, distrugând în acest mod ireversibil industria din România. 

În aceeași situație dezastruoasă nu ne aflăm numai noi ci se află toată industria din România, intrată într-o comă profundă în care se zbate fără scăpare din ghearele speculanților de energie electrică și gaze.

Sute de mii de angajați vor rămâne fără locuri de muncă din cauza a cel mult 50 de ,,șmecheri" care se cred stăpânii energiei electrice și a gazului românesc.", au mai precizat sindicaliștii ALRO Slatina.

×
x close