Antena 3 CNN Actualitate Social Primăria Capitalei dă noi vouchere! Cine va beneficia

Primăria Capitalei dă noi vouchere! Cine va beneficia

S.T.
2 minute de citit Publicat la 11:17 03 Mai 2019 Modificat la 11:17 03 Mai 2019
o_1d9ucai9d14bs1veb1m5q12i1rss8.jpg
Foto: Facebook

Primăria Capitalei a publicat lista celor 4.193 de beneficiari de eco-vouchere acceptaţi în cadrul Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, iar de vineri încep înscrierile unităţilor comerciale interesate să participe la acest program.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, lista a fost publicată pe site-ul instituţiei www.pmb.ro, la secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”.

„Lista celor 4.193 de beneficiari de eco-vouchere cuprinde, pentru fiecare persoană în parte, numărul poziţiei în lista celor 5.000 de proprietari acceptaţi în program, codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui sau denumirea persoanei juridice, precum şi data şi ora înregistrării, cu menţiunea că aceste informaţii sunt redactate fără diacritice”, se arată în comunicat.

Municipalitatea aminteşte că, în perioada 3 - 16 mai, comercianţii eligibili, interesaţi să accepte la plată eco-voucherele emise de Primăria Capitalei, se pot înscrie în acest program.

Concomitent cu derularea etapei de selecţie a unităţilor comerciale participante la program, Primăria Municipiului Bucureşti va transmite către prestator nota de comandă pentru tipărirea eco-voucherelor şi, ulterior, distribuirea lor prin curier, la adresa beneficiarilor. Primăria Capitalei derulează selecţia unităţilor comerciale participante la program, precum şi tipărirea eco-voucherelor şi distribuirea acestora către beneficiari în baza contractului de prestări servicii încheiat cu UP România.

Beneficiarii eco-voucherelor vor intra în posesia acestora începând cu luna iunie.

Eco-voucherele nominale vor fi expediate prin curier la adresele de domiciliu/ sediu social/ corespondenţă ale beneficiarului, cu semnătură de primire pe scrisoarea de transport (AWB-Airway Bill).

În situaţia în care eco-voucherul nu poate fi înmânat beneficiarului de către curier, acesta va fi returnat PMB, urmând a fi înmânat personal beneficiarului, la Centrul de Informare şi Documentare pentru Relaţia cu Cetăţenii din bd-ul Regina Elisabeta, nr. 42, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cazul în care eco-voucherul nu va putea fi ridicat de beneficiar, o altă persoană împuternicită de acesta îl va putea lua pe baza unei împuterniciri în formă autentică şi a CI /BI în original, cu semnătura de primire.

Curierul va contacta telefonic beneficiarul şi va încerca livrarea plicului, ce conţine carnetul eco-voucher (1 carnet eco-voucher compus din 3 file în valoare de 3.000 lei fiecare filă), de minimum trei ori în termen de 15 zile lucrătoare. În cazul deteriorării sau pierderii eco-voucherului de către beneficiar, PMB este absolvită de orice răspundere.

În urma verificării îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din Regulament de către cei 6.000 de participanţi înscrişi, în program au fost acceptaţi 5.000 de proprietari. Grupul de lucru constituit în vederea implementării programului a verificat dosarele depuse, fiind admise 4.193.

Programul Primăriei Capitalei „de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, prin acordarea de eco-vouchere” a fost iniţiat la propunerea primarului general, Gabriela Firea, şi aprobat de Consiliul General în şedinţa din data de 26 iulie 2018.

Prin acest proiect, Primăria Capitalei vine în sprijinul bucureştenilor care doresc să renunţe la autovehiculele uzate, oferindu-le eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei. Cu aceste eco-vouchere, bucureştenii declaraţi eligibili îşi vor putea achiziţiona autoturisme noi EURO 6, non-diesel, mijloace de locomoţie noi „prietenoase cu mediul”, non-diesel, hibride sau electrice, obiecte electrocasnice şi electronice noi, cu clasa energetică superioară, precizează PMB.

×
x close