Antena 3 CNN Actualitate Social Primarul sectorului 1, după cazul dramatic al copiilor în sevraj: Vrem să angajăm un psihiatru, dar toți se sperie de salariu

Primarul sectorului 1, după cazul dramatic al copiilor în sevraj: Vrem să angajăm un psihiatru, dar toți se sperie de salariu

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 16:50 08 Iul 2016 Modificat la 16:50 08 Iul 2016
tudorache.jpg
Foto: www.facebook.com/Dan-Tudorache

Primarul sectorului 1, Dan Tudorache, a reacționat, vineri, în cazul situației dificile a copiilor cu nevoi speciale de la centrele de servicii sociale și a spus că el caută să angajeze un medic, după ce doctorul care îi monitoriza pe acești copii fost arestat.

Este vorba despre copii de la Centrul de servicii sociale ”Sf. Nicolae” din sectorul 1, ajunși în stare de sevraj, după ce sigurul medic psihiatru al centrelor a fost arestat preventiv, pe motiv că le-ar fi prescris medicamente pentru a-i calma.

”Căutăm cu disperare să angajăm un medic, măcar temporar, pentru că nu poate să rămână Direcția (Direcția generală de asistență socială și protecția copilului sector 1) fără un caru medical. Era discuția de săptămâna trecută, ne era teamă să nu se ajungă în această situație și de ce ne era frică nu am scăpat”, a spus primarul sectorului 1, Dan Tudorache, vineri, la emisiunea Esențial, de la Antena 3.

Întrebat de ce este așa dificil să angajeze un medic psihiatru pentru acești copii, edilul a vorbit despre salariile din centru.

”Doctorii sunt speriați. Și doctorul reținut era angajat cu patru ore, salariile sunt mici în Primărie. Era un singur medic psihiatru cu jumătate de normă la mai mult de 200 de copii”, a explicat edilul.

Primarul a dat exemplul unui angajat din instituția pe care o conduce și care nu câștigă mai mult de 900 de lei lunar, dar nu a putut să spună ce salariu avea medicul. Oricum, a lăsat de înțeles că diferența nu este una prea mare.

Imagini cutremurătoare. Cum își bate joc statul român de copii. Antena 3 cere instituțiilor statului să ia măsuri urgent

Mai mulți copii minori de la complexul ”Sf. Nicolae” din sectorul 1 sunt în stare gravă, după ce au intrat în sevraj. Ei au ajuns în această situație, pentru că tratamentul le-a fost întrerupt odată ce medicul psihiatru ajuns în arest nu i-a mai consultat.

Acum, o parte din copii au fost internați de urgență.

În centrele de servicii sociale din sectorul 1 al Capitalei, sunt 83 de copii sub tratament psihiatric.

×
Etichete: Dan Tudorache
x close