Din 28 august, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Până în prezent și-au anunțat participarea 27 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, dar până la momentul de start al programului, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziția turiștilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.
„În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, “Litoralul pentru Toți” este un program așteptat și dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această perioadă pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată luna septembrie”, declară Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Tarife cu 75% mai mici faţă de vârful sezonului
Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare.