Primăria Capitalei dă asigurări că în această iarnă nu vor fi probleme pe şosele, chiar dacă va ninge puternic. Asta pentru că, în premieră, vor fi folosite maşini de topit zăpada care vor curăţa mai rapid drumurile din Bucureşti.
„În premieră, anul acesta, în Capitală, vor acționa și câteva mașini pentru topit zăpada și un număr mai mare de utilaje de tip freză pentru înlăturarea zăpezii pe trotuare. Am plătit în avnas gazele necesare pentru căldură. S-a achitat în avans toată cantitatea de gaze”, a spus edilul.
În plus, Gabriela Firea susţine că nici cu facturile la întreţinere nu vor fi probleme, preţul gigacaloriei rămânând neschimbat pentru populaţie.
„Factura nu se majorează la apă caldă și căldură, iar furnizarea apei calde și a căldurii nu este sub nicio formă în pericol. Și garantez încă o dată bucureștenilor că decizia noastră este una foarte clară, foarte fermă”, spune Gabriela Firea.
Pe de altă parte, Gabriela Firea a mai vorbit și despre sprijinul acordat de primărie pentru cei care vor să contribuie la repararea fațadelor. „Pe ordinea de zi, este un proiect pe care îl consider important și care va contribui la schimbarea feței Capitalei. Mulți bucureșteni, proprietari sau administratori ai unor clădiri, chiar dacă doreau să contribuie la repararea fațadelor, nu aveau fonduri suficiente. Primăria Capitalei va asigura aceste fonduri, iar la finalizarea lucrării, respectiva persoană poate să plătească pe o perioadă de 10 ani suma alocată”, a declarat primarul.