Cristina Postelnicu, fata de la ţară care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi care a declarat pentru „Adevărul” că dorinţa ei este să vadă marea, a primit zeci de mesaje de simpatie şi invitaţii la malul mării.
Pentru toţi are un mesaj.
„În primul rând, aş vrea să le mulţumesc tuturor pentru mesajele deosebite şi pentru sprijinul neaşteptat pe care l-am primit. Tot ceea ce se întâmplă este nemaipomenit pentru mine şi sunt foarte fericită că efortul depus la scoală mi-a adus această medie, cu fiecare urare de bine simţind că sunt mai aproape de ţelurile mele. Am realizat că în viaţa mea există oameni de nota 10, atât cunoscuţi şi iubiţi, cât şi prietenii nedescoperiti încă. Mulţumesc foarte mult!!!“, le transmite Cristina tuturor celor care de marţi, 25 iunie 2019, o felicită şi se oferă să-i îndeplinească visul de a vedea marea.
Sursa: adevarul.ro