Un număr de 110 blocuri din Militari au rămas fără agent termic în urma unei avarii, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului București (PMB), Alexandru Ichim, potrivit
Agerpres."A apărut o avarie a RADET în cursul dimineții, în zona Militari. Sunt afectate 110 blocuri", a spus Ichim, într-o conferință de presă, precizând că se intervine pentru remedierea acesteia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Capitalei, astfel de avarii sunt cauzate de rețeaua veche.
"Este o rețea care este veche și din cauza aceasta apar aceste situații neprevăzute. În cursul zilei de azi (n.r. vineri) va fi remediată avaria, a apărut în cursul dimineții", a adăugat reprezentantul Municipalității.
Citiți și: Directorul RADET: Rețelele din București sunt neschimbate de peste 40 de ani