Antena 3 CNN Actualitate Social Percheziții în județele Prahova și Dâmbovița, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri

Percheziții în județele Prahova și Dâmbovița, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri

Cristi Georgescu
<1 minut de citit Publicat la 16:12 29 Sep 2021 Modificat la 16:12 29 Sep 2021
Percheziții în județele Prahova și Dâmbovița, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri
Sursa foto: Hepta

Din cercetări a rezultat că, începând cu luna mai a acestui an, mai multe persoane ar fi comercializat substanțe cu efect psihoactiv, unele dintre acestea ar fi cultivat cannabis indoor și outdoor.

Persoanele bănuite ar fi acționat, cu preponderență, în localitățile limitrofe municipiului Ploiești, dar și în județul Dâmbovița, până în prezent, fiind identificați aproximativ 80 de consumatori. 

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate aproximativ 500 de grame de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, 15 plante de cannabis, două instalații de cultivare, cântare electronice de precizie, telefoane mobile, bani, 3 puști, dintre care una de vânătoare, un pistol, 3 baionete, o arbaletă, o sabie, 16 cartușe cu alice, precum și praf de pușcă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

În activități, au fost angrenați jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești, precum și cei din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Prahova și Dâmbovița.

×
x close