Paște 2018. În fiecare an, masa de Paşte este un spectacol al gustului şi al aromelor tradiţionale, iar oul roşu nu lipseşte niciodată, fiind cel mai important simbol al acestei sărbători.
Paște 2018. Cele mai frumoase ouă de Paşte sunt cele încondeiate, obicei pe care românii l-au dus la nivel de artă, prin tehnica impecabilă, talentul desăvârşit şi simbolistica motivelor. În trecut, culorile utilizate se obţineau din frunzele, florile, coaja sau tulpinile plantelor. Pentru roşu se foloseau sfecla sau coaja de măceş, pentru albastru florile de viorele, pentru verde frunzele de nuc sau coaja de arin, iar pentru galben cojile de ceapă.
Paște 2018. Chiar dacă îndemânarea nu este punctul tău forte, poţi încerca să „încondeiezi’’ şi tu câteva ouă acasă. În primul rând, trebuie să te asiguri că sunt proaspete, cu coaja groasă şi fără denivelări. Spală-le cu apă caldă, apoi lipeşte de ele câteva frunze de mărar sau pătrunjel şi leagă-le strâns într-o bucată de ciorap de nylon. Fierbe-le la foc domol timp de 10 minute, apoi transferă-le în vasul cu vopsea. La sfârşit, îndepărtează ciorapul şi lustruieşte ouăle cu puţină untură.
Paște 2018. În afară de tradiţionalele ouă vopsite, mai există o sumedenie de reţete în care oul este ingredientul principal, numai bune pentru mesele îmbelşugate de Paşte. Cele umplute cu ficat de gâscă sunt o variantă delicioasă, care nu necesită foarte multe ingrediente sau timp de preparare. Pentru 6 ouă ai nevoie de 100 g ficat de gâscă, o linguriţă de unt proaspăt, puţină sare şi câteva frunze de salată verde. Fierbe ouăle tari, curăţă-le de coajă şi taie-le în două, pe lungime. Scoate gălbenuşurile şi amestecă-le cu ficatul de gâscă, apoi adaugă untul, sarea şi o linguriţă de vegeta, pentru a da gust. Cu această compoziţie se umplu jumătăţile de ou, care se aşază în farfurie pe un strat de salată verde sau maioneză.
Paște 2018. Dacă preferi brânza, ai nevoie de 150 g caş de oaie, 1 brânză topită, sare, piper, puţin busuioc şi o ceapă verde. Răzuieşte caşul şi amestecă-l cu gălbenuşurile pasate, apoi adaugă brânza topită, cu ajutorul căreia vei obţine o pastă consistentă. Toacă mărunt ceapa verde, adaug-o la umplutură şi condimentează cu sare, piper, busuioc. Pentru o gustare şi mai uşoară, poţi încerca umplutura de avocado cu lămâie, sare şi piper. Nu trebuie decât să cureţi două fructe de avocado şi să le amesteci cu zeama de lămâie ca să nu se oxideze, apoi să adaugi 2 gălbenuşuri, sare şi piper după gust, scrie one.ro.
Paște 2018. Dacă vrei o salată care să însoţească friptura de miel, cea cu ouă, ciuperci şi iaurt este o opţiune delicioasă. Îţi trebuie două ouă fierte, 200 g iaurt, patru ciuperci crude, 50 g telemea, o ceapă verde, o linguriţă de muştar şi una de vegeta, creată pentru un gătit plin de inspiraţie. Amestecă bine muştarul şi Vegeta în iaurt, după care adaugă ciupercile, telemeaua tăiată cuburi şi ouăle. Amestecă toate ingredientele şi pune-le la frigider timp de 30 de minute ca să se răcească.
Paște 2018. O altă variantă simplă şi gustoasă este salata cu ouă şi ridichi, pentru care vei folosi 4 ouă fierte tari, 200 g roşii cherry, 300 g ruccola, 5 ridichi, 1 morcov, 1 ardei gras, ulei de măsline şi condimente. Nu trebuie decât să fierbi ouăle, să cureţi şi să tai legumele, apoi să amesteci într-un bol toate ingredientele şi să asezonezi cu sare, ulei de măsline.