Evenimentul inedit a avut loc, vineri, la Zăicana, Criuleni, din Republica Moldova.
Imaginile postate pe pagina de socilaizare a partidului arată cum un bărbat deschide capacul unui sicriu roşu de unde iese o tânără îmbrăcată în costum național care, după ce îşi pune pe cap o coroniţă de flori, iese din coşciug şi recită o poezie emoționantă despre Moldova.
La finalul momentului artistic, în aplauzele audienţei prezente, preşedintele PACE, Gheorghe Cavcaliuc merge în întâmpinarea tinerei, după care i-a cuvântul şi prezintă misiunea partidului.
„Moldova e țara noastră. Satele noastre sunt tot mai pustii, orașele se sufocă în gunoi. Populația îmbătrânește foarte rapid. În case și pe stradă este tot mai puțină siguranță. Așa cum ați văzut realitățile din această curte, așa a ajuns și țara noastră”, a spus Gheorghe Cavcaliuc care a făcut o serie de promisiuni menite să aducă un trai mai bun localnicilor.
Demersul a împărțit internauţii în două tabere. Unii au văzut evenimentul ca fiind realitatea tragică în care se află localitatea, în timp ce alţii au catalogat demersul ca fiind sinistru.
Lansarea în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 a Partidului Acasă Construim EuropaLansarea în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 a Partidului Acasă Construim Europa
Publicată de Partidul Acasă Construim Europa pe Vineri, 28 mai 2021