Orașul din România peste care timpul a uitat să treacă

Despre Sibiu se pot spune așa multe. E oglindirea trecutului în nou. Cultură, clădiri care îți bucură ochii și multă istorie. Orașul este așezat pe apa Cibinului și cunoscut din documente încă de la 1191. A avut mult de parcurs, dar după o bătălie lungă a reușit să își câștige denumirea de mica Vienă. Senzația de atemporalitate pe care o o dă orașul a fost păstrată ca o credință, iar toți locuitorii de acolo sunt mândri de el ca de o adevărată comoară.

Pe străzile Sibiului vezi înșiruite de-a lungul, case vechi și pline de istorie, de peste două secole, cu porți uriașe ce duc spre curți luminoase și pline de verdeață. Construcțiile cu pereți bătrâni au pălării ce le acoperă fruntea din țiglă roșcată, sparte de mici ferestre ciudate, curbate ca niște pleoape greoaie, coborâte peste doi ochi atenți, încărcați de băniuală. Îi zărești peste tot, luminând acoperișurile orașului. Ei par a pândi acolo de sus venirea năvălitorilor, așa cum se întâmpla în urmă cu sute de ani, iar azi se desfată privind spectacolul viu și mereu schimbător al străzilor.

Dacă în vremurile prăfuite de timp mulțimea privea mută la cumplitele decapitări și chiar arderi pe rug, acum Piața Mare a devenit un monument arhitectural, plin de istorie. De la reședința baronului Samuel Brukenthal, fost guvernator al Transilvaniei, până la clădirile așezate ca într-un vernisaj, toate sunt adevărate bijuterii baroce sau renascentiste.

Tunele strâmte de un farmec aparte și străduțe pietruite ca un mozaic duc în Piața Mică, vechiul centru comercial al Cetății Fortificate.

Odinioară, era înconjurată de arcade ale căror bolți breslarii își aveau atelierele și își desfășurau activitățile negusorești. Privit din Turnul Sfatului, ringul cel mic devine interesant prin varietatea și alternanța acoperișurilor cu pinioane gotice și baroce. În drumul spre Orașul de Jos, treci Podul Minciunilor, a cărui legendă se vorbește discret.

Aici, ofițerii împăratului și-ar fi dat întâlnire cu iubitele lor, cărora le promitea chiar și luna de pe cer, ca apoi să le năruie toate speranțele. De atunci a rămas credința că Podul se prăbușește cu cel care minte în timp ce îl traversează.

Același drum al Orașului de Jos traversează un tunel arcuit, care continuă cu pasajul aurarilor, unul dintre cele mai frumoase locuri din Sibiu. Și-a primit numele după meșterii aurari care aveau ateliere aici. Pe urmele lor se ajunge printr-un pasaj de scări, de o frumusețe incredibilă, care păstrează intact izul anilor 1500-1600, când locul strălucea de prezența lor. Din acest pasaj vezi cum se zărește înălțător Catedrala Evanghelică din Piața Huet.

Catedrala Evanghelică, strop de artă arhitecturală

Construcția s-a ridicat în anul 1500 pe ruinele unei bazilici romanice. În ciuda faptului că reprezintă un lăcaș sfânt, ascunde un secret. Mihnea Vodă, fiul lui Vlad Țepeș, se odihnește aici. Placa funerară este vizibilă chiar în ferulă. Domnitorul a fost asasinat în fața bisericii pe când ieșea de la slujba de duminică. Este singurul român care a avut onoarea de a fi înhumat alături de marile personalităţi ale Sibiului medieval.

Dincolo de povești triste, magnificul și divinul par să se fi diluat într-o inegalabilă măestrie arhitecturală. Poezia și istoria s-au transformat în piatră, devenind artă.

Sibiul, martor al chinului în forma lui cea mai crudă

Centru al vechii cetăți, Piața Mare găzduia decapitări în public care au urmat după secolul al XVI-lea. Aici, ochii sinceri ai orașului puteau vedea Teatrul Lumii, în forma lui cea mai crudă. Primele crime din cetatea Sibiul au avut loc la jumătatea secolului XVI, după instalarea stâlpului infamiei. Dezertorii aveau parte de pedepse la fel de grele. În 1704, în Piața Mare sunt executați cinci muschetari dezertori. Aceștia au fost omorâți prin spintecare în patru. Alți șapte confrați de ai lor au fost spânzurați. În Piața Mare a fost amplasată și o “cușcă pentru nebuni”, în care erau expuși, în timpul zilei, cei care tulburau noaptea liniștea publică.

De-a lungul timpului, Sibiul a fost afectat incendii pregnante ce au fost devastatoare pentru arhitectura vechiului Burg. Orașul de jos, unde odinioară locuia plebea, a fost aproape total reconstruit. De aici a luat naștere un unic și divers peisaj de acoperișuri în stiluri gotic și baroc, care poate fi admirat din Turnul Sfatului. Bineînțeles că nu lipsesc acei ochi care privesc de secole de-a rândul.

Sursa foto: Turnul Sfatului

Turnul Sfatului, povestea neștiută

Turnul Sfatului, simbolul orașului este alipit clădirii unde se aduna sfatul orașului, de unde a primit și numele pe care îl poartă astăzi. Așezat între Piața Mare și Piața Mică, are două treceri boltite și a fost inițial turn de fortificație.

Povestea lui n-a fost lipsită de momente dramatice, iar la forma actuală s-a ajuns după mai multe modificări. Acesta s-a prăbușit în 1586, în timpul unui cutremur. A fost o adevărată tragedie. Etajele superioare s-au prăbușit și l-au îngropat sub aripa lor pe pictorul Johann David, care încerca să împodobească bolta. Turnul Sfatului a rezistat la toate transformările, iar azi martor al unei istorii îndelungate și zbuciumate, oferă o panoramă superbă a Hermannstadtului.

Cetatea Sibiului, punct important pe harta Europei 

Muzica Burgului se aude până în Cetatea Sibiului, care a fost timp de secole un punct important pe harta continentului european. Construcția era încercuită pe toate laturile de fortificații formate din ziduri și turnuri de apărare. Cetatea număra 39 de turnuri, patru bastioane, două rondele şi cinci porţi care constituiau fortificaţia vechiului burg, ridicat după planul arhitectului Morando Visconti.  Unele dintre acestea sunt atât de bine păstrate încât oricine își poate imagina cum arăta cetatea în urmă cu 500-600 de ani în urmă.

În nenumărate trepte de piatră, turnuri și bastioane, piețe și străduțe înguste, Sibiul este orașul poveștii pentru care timpul pare să fi avut o slăbiciune, orașul peste care nu contează că a trecut o secundă sau un secol.