Operaţiune de salvare în zona Transfăgărășanului, unde o persoană a fost rănită din cauza unei avalanșe.
Din primele informații se pare că zăpada și pietrele au căzut pe două mașini, iar una dintre acestea a fost distrusă complet. Autovehiculele se aflau într-o zonă care era închisă circulației auto.
Avalanșa s-a produs pe DN 7 C, în zona Cabanei Căprioara, la aproximativ 3 kilometri de Cota 2000.
Potrivit şefului Salvamont Argeş Ion Sănduloiu, este vorba despre o cădere masivă de pietre de pe un versant. Valul de pietre a surprins un autoturism al cărui plafon a fost turtit, scrie news.ro.