Antena 3 CNN Actualitate Social Om de afaceri, trimis în judecată pentru complicitate la folosirea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene

Om de afaceri, trimis în judecată pentru complicitate la folosirea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene

2 minute de citit Publicat la 16:43 10 Sep 2018 Modificat la 16:43 10 Sep 2018
o_1cn1rij2c1m0k3lorpatdm16lm8.jpg
Foto: Ziarul Hunedoreanului

Omul de afaceri Alin Şimota, fost patron al FC Jiul Petroşani, a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru complicitate la folosirea de documente false pentru obţinerea de fonduri europene. În urma acestei acţiuni, s-ar fi produs un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei Ministerului Dezvoltării Regionale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii DNA, procurorii Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, lui Panduru Natalia Mariana, administrator de drept, şi Simota Alin, administrator de fapt, ai unei societăţi comerciale, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de folosire de documente false care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene în forma participaţiei improprii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2009, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, în calitate de autoritate de management şi Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat „Ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva – modernizarea şi echiparea cu aparatură de specialitate”.

”Pentru realizarea lucrărilor, CJ Hunedoara a organizat, în cursul aceluiaşi an, o licitaţie publică pentru atribuirea contractului de executare a lucrărilor şi de furnizare a produselor respective, fiind declarată câştigătoare societatea administrată de inculpaţii Panduru Natalia Mariana şi Simota Alin. Pentru a crea aparenţa că societatea pe care o administrau îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, cei doi inculpaţi au ataşat la dosarul de participare la licitaţie mai multe documente false din care rezulta că aceasta nu figura cu datorii la bugetul de stat, aspect contrar situaţiei de fapt rezultată din documentele reale eliberate de autorităţile competente”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilorr, dosarul licitaţiei conţinând documentele falsificate a fost depus de beneficiar la autoritatea contractantă, iar ca urmare a acestor demersuri, în cadrul proiectului, a fost decontată suma de 2.625.998 lei (inclusiv TVA) aferentă lucrărilor executate de societatea administrată de cei doi inculpaţi.

În cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.582.629 lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată până la data restituirii.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Simota Alin, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Numele lui Alin Simota apare în mai multe dosare penale, unele instrumentate de către DNA, altele de către DIICOT. 

În noiembrie 2016, fostul patron al FC Jiul Petroşani, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu după ce, în 2013, i-a convins pe cei doi poliţişti care îl păzeau să îl ducă acasă pentru a-şi vedea familia, deşi se afla în arest preventiv.

×
Etichete: fonduri europene
x close