Antena 3 CNN Actualitate Social Ofițerul care i-a trimis jurnalistei Emilia Șercan mesaje de amenințare, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Ofițerul care i-a trimis jurnalistei Emilia Șercan mesaje de amenințare, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

1 minut de citit Publicat la 14:12 09 Dec 2019 Modificat la 14:12 09 Dec 2019
o_1drl9d3j41g2icja7t8gn22cfb.jpg

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pe Adrian Bărbulescu, cel care i-a trimis mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Șercan. Ofițerul și-a recunoscut vina. Decizia nu este definitivă.

Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției. 

În cursul urmăririi penale, Gheorghe Adrian Bărbulescu şi procurorul au încheiat un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat, în conformitate cu dispozitiile art. 478 C.pr.pen. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice. De asemenea, priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul a sesizat instanţa competentă să judece cauza în fond şi a trimis acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală. Instanța a admis astfel acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi a pronunţat soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord în cursul urmăririi penale.

Tot în cauza privind amenințarea jurnalistei, DNA i-a trimis în judecată pe fostul prorector al Academiei, Petrică Marcoci, și pe rectorul instituției, Adrian Iacob, pentru instigare la șantaj. Cei doi l-ar fi convins pe Adrian Bărbulescu să îi trimită mesaje Emiliei Șercan.

„La sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 

×
x close