Alpinistul Cornel Galescu a descoperit în Munţii Ţarcu o inscripţie cu multe semne ciudate, pe o stâncă.
Acesta a fotografiat-o şi a prezentat-o specialiştilor de la Muzeul Judeţean de Etnografie din Caransebeş, iar aceştia au făcut un mulaj, pe care l-au trimis colegilor lor de la Cluj şi unui profesor american, specializat în astfel de descoperiri, urmând ca în primavară să cerceteze întreaga zonă.
“Până acum, am străbătut de-a lung şi de-a latul Munţii Ţarcu şi Muntele Mic. Mi s-a părut miraculos pentru că ştiam, de foarte mult timp, că toată această zonă este încărcată de însemne ale trecutului, zona Gugu – legendele din jurul său, Peştera lui Zamolxe, Vârful Mătania –, dar toate acestea nu sunt decât supoziţii. Cred că toate aceste lucruri pot fi benefice unui turism zonal, pentru că am văzut că, în alte locuri, dezvoltarea turistică este legată uneori de nişte lucruri banale, cum ar fi o peşteră, o inscripţie, care stârnesc interes şi se pot transforma în branduri turistice”, a spus alpinistul Cornel Galescu.
Directorul Muzeul Judeţean de Etnografie din Caransebeş spune că inscripţia este una străveche şi este deosebit de importantă. Acesta ne-a declarat că din primăvara viitoare în întrega zonă va fi făcută o cercetare temeincă, informează adevarul.ro.