Antena 3 CNN Actualitate Social Numărul românilor care suferă de depresie se dublează de sărbători. Recomandările psihologilor

Numărul românilor care suferă de depresie se dublează de sărbători. Recomandările psihologilor

I.C.
1 minut de citit Publicat la 08:08 19 Dec 2024 Modificat la 08:09 19 Dec 2024
GettyImages-868903884
Numărul românilor care suferă de depresie se dublează de sărbători. Foto: Getty Images

Cel puţin 10% dintre români suferă de anxietate sau depresie în perioada sărbătorilor de iarnă. Singurătatea, problemele financiare şi reţelele sociale sunt doar câţiva dintre factorii care pot declanşa starea de tristeţe. Mai mult, haosul cumpărăturilor, al decoraţiunilor dar şi pregătirea mesei de Crăciun ne pot afecta din punct de vedere psihic.

Unul din cinci români suferă de depresie, iar în preajma sărbătorilor de iarnă, numărul lor se dublează.

Roxana Filip-Igna- psiholog: În primul rând este copleșală dată de tot ceea ce ar trebui să cumpărăm, tot ce ar trebui să oferim.  Timpul pe care ar trebui să-l petrecem, ba la o familie, ba la cealaltă. Ne-am dori să ne și odihnim, ne-am dorit să și facem cumpărături, ne-am dorit să ne și simțim bine.

Specialiştii spun că femeile sunt mai predispuse la aceste tulburări în perioada Crăciunului.

Singurătatea, izolarea, dar şi pierderea unei persoane apropiate sunt doar câteva dintre elementele care accentuează sentimentul de tristeţe.

Reţelele sociale pot fi un factor de risc. Internetul este împânzit de postări cu familii fericite, cadouri scumpe, sau vacanţe luxuase, iar sentimentul de frustrare devine şi mai puternic pentru cei care nu au reuşit să îşi îndeplinească ţelurile anul acesta.

Roxana Filip-Igna- psiholog: Să ne gândim dacă în timp și spațiu există posibilitate a acestor așteptări să se îndeplinească. Cred că în această perioadă, chiar dacă ziua este mai scurtă, chiar dacă afară este frig, este foarte important să să petrecem timp afară, pentru că avem tendința să stăm mai mult înăuntru. Stând înăuntru, nu mai reușim să ne să ne reglăm cumva la nivel emoțional. Poate să stăm mai mult cu oameni dragi sau cu prieteni dragi decât să stăm în casă și să stăm pe telefon și să urmărim o grămadă de lucruri care poate ne agită și mai tare.

Stresul, tristeţea şi anxietatea din perioada sărbătorilor pot duce la probleme serioase de sănătate precum dureri de stomac, migrene, tulburarea somnului.

×
x close