Guvernul va aproba luna aceasta o nouă schemă de ajutor pentru facturile la energie și gaze care va intra în vigoare în aprilie și va fi valabilă un an.
Potrivit unui draft al proiectului de ordonanță de urgență, în cazul consumatorilor casnici, prețul plafonat la energia electrică va depinde de consum. Compensarea nu mai este luată în discuție.
În ceea ce privește gazele, în draftul proiectului este menționat un preț plafonat, care nu este însă stabilit. În plus, proiectul prevede că gazele ar trebui să provină exclusiv din producția internă.
Pe 10 martie, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că guvernul va aproba ordonanța de urgență cu privire la schema de ajutor la energie electrică şi gaze naturale săptămâna viitoare. Potrivit ministrului, noua schemă va intra în vigoare începând cu 1 aprilie.
"Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanţă de urgenţă cu privire la măsurile pe care premierul le-a şi prezentat. Până mâine aşteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanţa de urgenţă nişte lucruri care se referă la tarifele de reglementare. Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toţi actorii din piaţă, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcţiune noua schemă de ajutor pentru români la preţul energiei electrice şi a gazelor naturale", a mai spus ministrul Virgil Popescu.
Draftul proiectului de OUG poate fi consultat AICI