Antena 3 CNN Actualitate Social Noi probleme pentru o cursă TAROM. Cel puțin 15 persoane, lăsate pe un aeroport din Paris! Pasagerii ar urma să ajungă acasă marţi

Noi probleme pentru o cursă TAROM. Cel puțin 15 persoane, lăsate pe un aeroport din Paris! Pasagerii ar urma să ajungă acasă marţi

<1 minut de citit Publicat la 11:53 05 Dec 2017 Modificat la 11:53 05 Dec 2017
o_1c0j18bcf1pm518me7641097vmn8.jpg

Cel puțin 15 pasageri au fost lăsaţi de TAROM pe un aeroport din Paris, pe motiv că nu ar fi existat locuri suficiente în avionul care a ajuns, luni după-amiază, la Bucureşti. 

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea, a precizat că pasagerii ştiau de duminică de respectiva situaţie, cancan.ro.

„Pasagerii au ştiut de duminică că vor fi rerutaţi. E vorba de acei pasageri overbook şi vor fi aduşi marți. Li s-a comunicat. Sunt in contact cu Taromul”, a precizat el.

Potrivit sursei citate, iniţial au fost 23 de pasageri, dar opt au fost urcaţi în avion, iar restul au fost „preluaţi de station maneger, care e in legătură cu ei.”

×
x close