Șeful din Sănătate trage un semnal celor care nu cred în COVID-19 și spune să meargă prin spitale şi să se convingă de existenţa coronavirusului.
”Cu valul doi nu mai suntem luaţi prin surprindere. În primul val am văzut capacitatea noastră de adaptare, dar şi tăria. Au fost momente când erau demisii, ieşiri la pensie. Atunci a fost un moment de cotitură pentru tot ce înseamnă atitudinea corpului medical. Avem o altă capacitate decât la început, să nu uităm că am plecat de la un centru de testare cu 100 de teste pe zi şi am ajuns la 100 centre de testare cu o capacitate de 17.000 de teste pe zi”, a punctat Tătaru.
Întrebat despre persoanele care nu cred în acest virus, Nelu Tătaru i-a invitat pe aceştia în spitale, pentru a se convinge de suferinţa oamenilor internaţi cu COVID-19.
”I-aş ruga să treacă prin spitale sau pe la UPU şi atunci vor vedea că acest virus există, că există forme severe şi se poate muri şi la 30-35 de ani. A încurajat un moment politic această stare de relaxare, mai ales că avusesem trei perioade de relaxare. Începând de la Paşti s-a observat acea relaxare. Cred că un moment politic a dus la o nesocotire a întregului efort făcut de acest popor timp de două luni şi jumătate, când a fost faza cea mai acută”, a sput ministrul Sănătății la TVR 1.