În cadrul ceremoniilor religioase oficiate pentru Regele Mihai I al României vor exista trei momente în care vor fi trase clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară.
Cele trei momente în care vor fi trase clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară, după cum urmează:
Miercuri, 13 decembrie 2017, ora 11:00, la sosirea sicriului cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă;
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, ora 12:30, la începutul slujbei de prohodire (înmormântare) din interiorul Catedralei Patriarhale;
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, ora 18:30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.
„Întrucât spaţiul Catedralei Patriarhale din București este insuficient de încăpător pentru toţi invitaţii, Casa Regală a solicitat Patriarhiei Române ca în interiorul Catedralei şi în spaţiile din imediata ei proximitate să aibă acces doar Familia Regală şi un număr restrâns de invitaţi, în timpul slujbei de prohodire (înmormântare), sâmbătă, 16 decembrie 2017, orele 12:30 – 14:00”, se arată în comunicatul Patriarhiei.