Antena 3 CNN Actualitate Social Moartea suspectă a unui premier român. Legătura cu Nicolae Ceaușescu

Moartea suspectă a unui premier român. Legătura cu Nicolae Ceaușescu

1 minut de citit Publicat la 21:26 10 Feb 2018 Modificat la 21:26 10 Feb 2018
o_1c60ingrh1o19281a1i1e3o5b18.jpg

Criticul literar Dan Silviu Boerescu lansează noi ipoteze în cazul morții fostului premier al României din perioda comunistă Chivu Stoica. Boerescu este autorul unei serii de cărți despre iubirile unor figuri din istoria României, cărți care sunt difuzate împreună cu Jurnalul.

"Faimosul activist Chivu Stoica, multă vreme, numărul doi în țară, pentru că era președintele Consiliului de Stat înainte ca Ceaușescu să unească toate funcțiile de responsabilitate, Chivu Stoica s-a sinucis sau a fost sinucis, aflat în casă cu mare parte din familie, dar primul care a aflat că s-a sinucis era șoferul lui care era în curte. Deci lucrurile erau foarte ciudate. Se pare că aici ar fi fost mâna familiei Ceaușescu, întrucât Chivu Stoica care avusese și el ca ceilalți stagii în Doftana și acolo ar fi surprins el mai multe ipostaze intime între Ceaușescu și alți bărbați mai în vârstă din elita Partidului. Ceaușescu are în eșalonul doi atunci. De aceea s-a speculat că Ceaușescu ar fi fost promovat de Gheorghiu-Dej întrucât ar fi fost fetița lui în închisoare, la Doftana și așa a ajuns el dintr-un semianalfabet, numărul doi al partidului, responsabil cu Armata și cu toate cadrele. Se știa că acest Chivu Stoica în anumite momente, la beție, mai scăpa porumbei și mai povestea despre relațiile homosexuale ale lui Ceaușescu dîn închisoare, când Ceaușescu a fost înștiințat că Stoica s-ar fi sinucis, în mod simbolic s-a spălat pe mâini cu spirt și el care era semi-abstinent, a deschis o sticlă de șampanie. Și asta înseamnă ceva", a declarat Dan Silviu Boerescu, pentru Antena 3.

Chivu Stoica (n. 7 august 1908, Smeeni, județul Buzău – d.16 februarie 1975) a fost un comunist român, prim-ministru al României în perioada 1955-1961, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în perioada 24 martie 1965 - 9 decembrie 1967; a fost înlocuit în această funcție de către Nicolae Ceaușescu.

În 17 februarie 1975 vestea sinuciderii lui Chivu Stoica a stupefiat pensionarii din "garda lui Dej". În propria-i cameră, cu nevasta şi alte două femei în încăperea alăturată, îşi proptise ţeava puştii de vânătoare Holland-Holland în gură. Apăsase trăga­ciul cu degetul mare de la picior. Nu femeile din faţa uşii auziseră zgomotul puştii, ci  şoferul din curte, scria Lavinia Betea, în Jurnalul.

×
Etichete: Nicolae Ceauşescu
x close