Antena 3 CNN Actualitate Social Minivacanța de Sfânta Maria. Cât scot românii din buzunar pentru un sejur la mare sau la munte

Minivacanța de Sfânta Maria. Cât scot românii din buzunar pentru un sejur la mare sau la munte

plaja constanta
Românii vor lua cu asalt stațiunile de pe litoral în minivacanța de Sfânta Maria. Foto: Getty Images
de Ioana Coman    |    13 Aug 2024   •   14:12

Minivacanța de Sfânta Maria 2024 se apropie. Ca în fiecare an, mulți români vor alege să își petreacă zilele libere la mare sau la munte. Iată cât vor scoate din buzunar pentru un sejur de două nopți.

Preţul mediu al unui sejur de două nopţi pentru doi adulţi în minivacanţa de Sfânta Maria este, la nivel de ţară, de 797 de lei, la mare acesta ajungând la 906 de lei, cu 5,47% mai mult faţă de 2023, arată datele unei platforme hoteliere.

Potrivit sursei citate, cele mai căutate staţiuni de la mare sunt Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Neptun, iar la munte, în topul clasamentului se află Sinaia, Buşteni şi Predeal.

"O menţiune specială merită şi oraşele Gura Humorului şi Colibiţa, care sunt apreciate de tot mai mulţi turişti ce le aleg pentru vacanţele lor. În ceea ce priveşte destinaţiile balneare, Sovata, Praid, Băile Herculane, Băile Felix şi Băile Tuşnad sunt favoritele românilor pentru luna august. Preţul mediu pentru un sejur doi adulţi, două nopţi, este de 797 de lei, iar pentru 4 nopţi, preţul mediu creşte la 1.589 de lei", susţin reprezentanţii Travelminit, citat într-un comunicat al platformei, potrivit Agerpres.

Totodată, pentru destinaţiile de la munte, preţul mediu este asemănător celui de la nivel de ţară. Astfel, un sejur pentru doi adulţi, două nopţi, costă 759 de lei, o creştere de numai 2,45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Numărul rezervărilor pentru minivacanţa de Sfânta Maria a crescut în comparaţie cu restul lunii august, o dovadă în plus a faptului că românii vor să profite de puntea făcută între ziua de joi (15 august) şi weekend. Aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi dintre ei se vor îndrepta fie către localităţile de la munte, în special de pe Valea Prahovei, cât şi spre litoralul românesc", se mai precizează în comunicat.

Oferte last minute pentru minivacanța de Sfânta Maria

Potrivit sursei citate, mai sunt locuri disponibile la unităţile de cazare din ţară, iar hotelierii şi proprietarii de pensiuni, case de vacanţă anunţă inclusiv oferte last minute pentru acest weekend.

"Având în vedere faptul că suntem în plin sezon estival, litoralul românesc este din nou în topul preferinţelor românilor. Nici marile oraşe nu vor fi ocolite în acest weekend prelungit, mai ales că turiştii au început să se orienteze tot mai des către city-break-uri în ţară", precizează sursa citată.

Din punctul de vedere al numărului de rezervări, marile oraşe ocupă cel mai mare procent din total, cu 30%, fiind urmate de litoralul românesc, cu 28%, şi staţiunile montane, cu 15%.

Celelalte procente au fost distribuite în mod egal între staţiunile balneare, destinaţiile rurale mai mici şi Delta Dunării, o destinaţie căutată în special pe timp de vară.

În topul oraşelor populare în weekendul de Sfânta Maria se află Braşovul şi Sibiul, urmate de Bucureşti, Oradea şi Cluj-Napoca, oraşe alese frecvent de români pentru un scurt city-break.

Minivacanța de Sfânta Maria 2024. Câte zile libere vor avea românii 

Românii vor avea liber între 15 și 18 august, adică patru zile în care vor putea petrece timp cu familia, prietenii, sau pur și simplu se vor putea odihni. 

Anul acesta, ziua de 16 august a fost declarată de Guvern drept zi liberă nelucrătoare pentru personalul instituțiilor și autorităților publice. Guvernanții au luat această decizie ținând cont de faptul această zi va cădea într-o zi de vineri și va veni imediat după o sărbătoare legală. Mai exact, Adormirea Maicii Domnului, care va fi pe 15 august. Cu alte cuvinte, se va face punte între ziua de sărbătoare și weekend.  

Zile libere rămase în 2024

Până la sfârșitul anului, bugetării vor mai avea parte de încă trei zile libere, astfel:

  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei
  • 1 decembrie — Ziua Națională a României
  • 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

Din păcate, atât 30 noiembrie cât și 1 decembrie vor cădea în weekend, așa că vor rămâne doar două zile de care salariații vor putea beneficia. 

Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajații care sunt nevoiți să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.

 

 

×
Citește mai multe din Social
» Vezi toate știrile din Social
Cele mai noi știri
Parteneri
x close