Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Muncii, informaţii de ultimă oră despre măsurile de sprijin pregătite de guvern

Ministrul Muncii, informaţii de ultimă oră despre măsurile de sprijin pregătite de guvern

Dana Musceleanu
1 minut de citit Publicat la 21:03 10 Apr 2022 Modificat la 21:03 10 Apr 2022
pjimage - 2022-04-10T210130.273
Marius Budai Sursa foto: Hepta

Ministrul Muncii a început prin a dezminţi presupusa întârziere a măsurilor de sprijin din cauza lipsei actelor necesare. 

"Noi trebuie să avem o decizie finală în coaliţia politică şi imediat intrăm la treabă şi redactăm actele normative.", a explicat Marius Budăi.  

Ministrul a spus că una din principalele provocări pe care le are în faţă guvernul este găsirea unui echilibru în adoptarea noului pachet de sprijin economico-social.

"Cetăţenii României au nevoie de aceste măsuri şi noi trebuie să calculăm şi să fim atât de atenţi ca nu cumva din dorinţa de a face bine să nu facem mai rău. Trebuie să fim atenţi să creăm un echilibru între a sprijini categoriile vulnerabile dar şi să nu dezechilibrăm economia.", a susţinut ministrul.

Concret, la ce măsuri să ne aşteptăm a fi adoptate mâine?

"În primul rând vom majora valoarea normei de hrană din spitale şi centrele de plasament. Vom majora valoarea tichetelor de masă (...) şi acele vouchere de care am vorbit, în primul rând pentru copii care au burse sociale - pentru că ne dorim foarte mult să prevenim abandonul şcolar -, şi ulterior către categoriile care au pensii şi salarii mici, la nivelul salariului minim, să îi sprijinim cu nişte tichete valorice pentru a-şi putea procura alimentele de bază.", a enumerat Marius Budăi primele măsuri care vor fi luate de către guvern.

Data de intrare în vigoare a acestor măsuri va fi stabilită tot luni, în coaliţie. 

 

 

×
x close