Antena 3 CNN Actualitate Social Maşini avariate, după ce un copac s-a prăbuşit din cauza vântului în Bucureşti

Maşini avariate, după ce un copac s-a prăbuşit din cauza vântului în Bucureşti

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:06 10 Mar 2021 Modificat la 19:06 10 Mar 2021
o_1f0ehd5551l84114dc5i6gg1a84b.jpg
Sursa foto: Digi24

Vântul puternic și ninsorile au pus stăpânire, miercuri, pe Capitală şi pe tot sudul tării. În zona Lujerului din Sectorul 6, Bucureşti, rafalele puternice de vânt au doborât un copac bătrân peste maşinile parcate în jur. Martorii au sunat inmediat la 112.

La faţa locului au ajuns trei echipaje ISU. Pompierii au eliberat imediat zona. Din fericire, nu au existat victime, doar pagube materiale, informează Digi24.ro

Alina Şerban, meteorolog ANM: ''Abia duminică vom vedea o încălzire semnificativă. Maximele vor depăşi 10 grade în toată ţara''

ANM a emis un cod galben de ninsoare, valabil pentru 11 judeţe din ţară. În sudul și sud-estul țării temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. 

Alina Șerban, meteorolog ANM, a anunțat că, până duminică, vor fi temperaturi scăzute, însă de duminică vremea se încălzeşte şi vor fi temperaturi de peste 10 grade Celsius.

''Tot așteptăm vremea frumoasă și suntem nerăbdători să ne mai încălzim puțin, însă știm bine că anotimpul acesta este un antotimp de tranziție între iarnă și vară și în consecință, destul de capricios. Mai apar astfel de manifestări de iarnă, însă se desfășoară pe perioade mai scurte de timp, ca și în cazul de față.

La momentul acesta, întradevăr avem sisteme noroase și precipitații în toată jumătatea de sus-est a teritoriului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, mare parte a Moldovei. Vorbim în principal de precipitații sub formă de ninsoare, dar mai sunt și sub formă de ploaie cu precădere în extremitatea sudică a țării. Ninsoarea a început încă de azi-noapte, va mai ține până la noapte spre dimineață chiar.

Acest sistem se va retrage treptat, astfel încât vremea se va ameliora acest aspect, însă, acest episod a venit și cu o scădere a valorilor termice. Astăzi, de exemplu, temperaturi chiar mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă, cu 3/4/5 grade pentru sudul, centrul și estul teritoriului. De mâine se mai încălzește puțin, însă chiar și în aceste condiții, la amiază rămânem în continuare cu vreme rece în sudul și estul țării. Abia duminică vom vedea o încălzire semnificativă, atunci când maximele vor depăşi 10 grade, cam în toată ţară.

Ar fi foarte important de menţionat, că în următoarele nopţi, vremea va fi foarte rece, cu temperaturi negative în toate regiunile, atât la noapte, dar mai ales mâine noapte, joi spre vineri, cu temperaturi chiar şi în zona Capitalei, spre dimineaţă, vineri dimineaţă, de -8, -9 grade în zona periferică'', a anunţat Alina Şerban, meteorolog ANM.

×
Etichete: masini București
x close