Antena 3 CNN Actualitate Social Marian Godină, reacție după ce s-a scris că ar avea ”mari probleme cu legea”: Altfel nu suna așa pompos titlul știrii

Marian Godină, reacție după ce s-a scris că ar avea ”mari probleme cu legea”: Altfel nu suna așa pompos titlul știrii

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 18:40 05 Iun 2017 Modificat la 18:40 05 Iun 2017
o_1bhsedsco1mkb1h851rr91l3cjui8.jpg
Foto: Facebook/Marian Godina

Polițistul Marian Godină vine cu lămuriri după ce în presă a apărut informația că ar avea ”mari probleme cu legea” și arată că nu este adevărat, dar, ”altfel, nu suna așa pompos titlul știrii”.

Văd că s-a cam umplut internetul de știrea asta, așa că am să explic care e treaba cu "problemele grave" pe care le am cu legea.

Pe scurt, acum câțiva ani am amendat un cetățean, iar după vreo doi ani cetățeanul mi-a făcut o plângere penală mie, judecătorului care a judecat contestația făcută împotriva procesului-verbal, apoi judecătorilor care au judecat apelul.
Văd că până și grefierei i-a făcut plângere penală. :D :D :D

În urma cercetărilor efectuate de către Parchet, procurorul a constatat că am acționat legal și a decis clasarea cauzei. Cetățeanul nu a fost mulțumit de această soluție și a făcut din nou plângere, care i-a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general.
Nici de această dată cetățeanul nu a fost mulțumit și a făcut din nou plângere împotriva soluției, plângere care va fi judecată de Curtea de Apel.
Era de ajuns ca jurnaliștii să caute pe portalul Curții de Apel Brașov și să vadă că obiectul cauz este: plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)

Deci nu am fost dat în judecată și nici nu am probleme cu legea, dar altfel nu suna așa pompos titlul știrii”, a scris polițistul Marian Godină, luni, pe pagina de Facebook.
 

×
Etichete: amenda Marian Godina
x close