Doar 12 ani avea Maria* când a fost agresată sexual pentru prima dată. După aceea s-a mai întâmplat. Nu o dată. Nu de două ori. De zeci de ori. Oameni maturi, în toată firea, colegi de clasă, vecini din sat: toţi au profitat de un copil vulnerabil. Şi nu păţesc nimic, întrucât suntem în ţara în care încă victima e vinovată de abuzuri. Autorităţile o consideră „o cauză pierdută” şi dau vina pe familia fetei.
Acum, Maria are 14 ani şi se află într-un centru de plasament. Nu este numele ei adevărat şi nu vom scrie unde este localitatea din care provine. Mamei ei îi este teamă de abuzatori şi de faptul că oamenii legii nu au făcut mai nimic pentru a o proteja.
"Avea copii de-o seamă cu ea!"
Mama Mariei povesteşte, înlăcrimată, ororile pe care fiica ei cea mai mică le-a trăit vreme de doi ani.
„Prima dată, ea era cu nişte colege şi s-ar fi dus să-şi ia nişte suc. Nu i-au ajuns banii, iar un individ de pe stradă i-a zis: vino, că îţi dau eu banii. Dacă îţi trebuie, vii în casă şi îţi dau. El zice: mă duc în casă să iau banii, şi tu te duci în bucătărie şi te dezbraci”, povesteşte femeia.
Abuzatorul avea 35-36 de ani. Maria avea doar 12.
„Avea copii de o seamă cu ea! Asta mi se pare oribil!”, mărturiseşte mama fetei.
Femeia s-a dus la medici, pentru a obţine un certificat medico-legal, iar de acolo s-a dus la poliţie. Le-a spus poliţiştilor că bărbatul care i-a abuzat fiica este şi cel care este cunoscut că duce fete tinere în afara ţării şi le obligă să se prostitueze.
Poliţiştii le-au luat declaraţii fetei, apoi dosarul a fost îngropat într-un raft, lângă altele.
"Dacă nu faci cu mine, trimit filmările astea mamei tale!"
La o lună distanţă, abuzurile au devenit mai grave.
„La o lună şi ceva a început să plece de acasă. Cu diferiţi băieţi. Veneau, o luau de acasă, o duceau într-o clădire părăsită de la marginea localităţii şi o abuzau sexual. Unul filma, unul... făcea. După aia, tot în ziua respectivă, au dus-o la o altă casă. La două zile am primit filmările”, îşi aminteşte mama Mariei.
Femeia a primit filmările de la colegele de clasă ale Mariei. Clipurile au circulat nestingherite în toată comuna şi pe reţelele sociale. Nimeni nu le-a oprit. Nici abuzatorii, care au şantajat-o pe fată cu ele la nesfârşit.
„Îi spuneau: dacă nu faci cu mine, trimit filmările astea mamei tale. Şi ea făcea, că îi era frică”, spune aceasta.
"Un domn poliţist mi-a zis: doamnă, dar sunt taxiul fiicei dumitale?"
Mama Mariei povesteşte cum, după ce au abuzat-o alţi vecini, a avut o discuţie cu părinţii acestora. Ei au dat vina pe Maria. Trecuse deja un an de abuzuri.
„Este unul de 16 ani, este unul care e în clasă cu ea, care o filma, şi ăia care au făcut în aceeaşi zi cu ea, la casă părăsită, au 18, 19, până în 20 de ani. M-am dus şi la părinţii lor- Au zis că fata mea era de vină, că cerea ţigări”, explică ea.
„Măi, cerea ţigări. N-are minte la 13 ani! Nu poţi să îi ceri tu, că nu judecă, ca un om normal. Dar pentru o ţigară să ajungi să faci aşa... e ceva inuman. E ceva ieşit din comun!”, povesteşte femeia, în timp ce tremură şi plânge.
Mama Mariei s-a dus din nou la Poliţie. Iar acolo a primit lovitura de graţie.
„Un domn poliţist mi-a zis: doamnă, dar ştiţi, că numai cazul fiicei dumitale există? Sunt taxiul fiicei dumitale? Sunt atâtea cazuri!”, susţine femeia.
Într-un final, Maria a ajuns la spital, după ce s-a îmbolnăvit în urma abuzurilor sexuale. A anunţat şi Protecţia Copilului, iar acum ea se află, de mai bine de un an, într-un centru de plasament.
„Şi m-au chemat la tribunal şi mi-au spus dacă o iau acasă. Şi eu nu o iau, nu că nu o vreau, am spus la toată lumea. Nu fug de copil! Dar mi-e frică să nu o iau de la capăt! Asta am o teamă, pentru că ea e foarte credulă”, mai spune mama.
Cât le ia poliţiştilor să-ţi spună că „nu se poate”
Antena 3 CNN a trimis o solicitare către IPJ Constanţa, în care a cerut detalii despre câte dosare fac referire la ceea ce i s-a întâmplat fetei. După ce iniţial ne-au transmis că au nevoie de o lună de zile ca să răspundă, au cerut o amânare.
După încă două săptămâni, ne-au lămurit: „vă comunicăm faptul că informațiile sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor, potrivt art. 12, lit. e, din Legea 544/2001. Vă asigurăm, în continuare, de întreaga noastră disponibilitate, receptivitate şi obiectivitate în rezolvarea problemelor cu care vă confruntaţi, numai în măsura în care acestea intră în competenţa noastră de soluţionare”.
Anul trecut, în România, peste 450 de persoane au fost victime ale traficului de persoane.
„Numărul persoanelor minore continuă să fie unul extrem de ridicat. 48 la sută din victimele identificate sunt minore.
Ceea ce e îngrijorător: a crescut numărul minorilor din centrele de plasament sau din grija asistenţilor maternali, deci dintr-o formă de protecţie: de la 17 la sută în 2022, la 22 la sută în 2023”, a declarat Mihaela Drăguș, purtător de cuvânt ANITP.
Primul motiv al acestei creşteri este accesul liber la internet pentru copii. Iar al doilea e legat de oamenii care pozează în familişti convinşi, cu principii.
Iar banii din traficul de persoane sunt foarte mulţi. Vorbim de zeci de milioane de euro în fiecare zi, doar în România.
„Calculând şase mii de victime cu 500 de euro pe zi şi multiplicând cu procentajul, ajungem la o sumă între 25 şi 30 de milioane de euro pe zi, doar pentru reţelele de criminalitate organizată din România”, a declarat Silvia Tăbușcă, expert antitrafic de persoane.
Mai mult, cel mai recent raport al Departamentului de Stat al SUA arată că Guvernul României nu îndeplinește pe deplin standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane.