Astfel, arată un comunicat MAE transmis marţi, este menţinută interdicţia de circulaţie în porturile Pireu, Rafina şi Lavrio din cauza vântului puternic (nivelul 10 pe scara Beaufort).
De asemenea, circulaţia navelor de pasageri spre Golful Saronic este oprită, liniile maritime Aghia Marina-Nea Styra şi Alexandroupoli-Samothraki fiind de asemenea închise.
Cetăţenii români care doresc să călătorească pe aceste rute trebuie să se informeze înainte de a pleca, să contacteze autorităţile portuare şi agenţiile turistice în legătură cu situaţia existentă şi modificările aduse programului de navigaţie a navelor.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 şi la cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cei care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Atena +306978996222 şi pe cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet atena.mae.ro, salonic.mae.ro, infocrisis.gov.gr, pentru situaţii criză pe teritoriul Republicii Elene, www.meteo.gr, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.