Antena 3 CNN Actualitate Social MAE: Avertisment de călătorie în Iran, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate din regiune

MAE: Avertisment de călătorie în Iran, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate din regiune

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 21:38 31 Iul 2024 Modificat la 21:38 31 Iul 2024
aeroportul otopeni
Avertisment de călătorie în Iran / FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește că, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate și riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Islamică Iran, nivel 8/9 - EVITAȚI ORICE CĂLĂTORIE, pentru întreg teritoriul acestui stat, disponibil la https://www.mae.ro/travel-alerts/2937. 

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români existența riscurilor de securitate pentru integritatea cetățenilor, cu recomandarea fermă de a evita orice călătorie.

MAE subliniază că, pe fondul recentelor evoluţii ale situaţiei de securitate din zona Golfului, mai multe companii de transport aerian au luat decizia de a introduce un traseu ocolitor pentru cursele ce tranzitau Golful, Golful Oman sau Strâmtoarea Ormuz, în condiţiile unui risc real la adresa siguranţei călătorilor şi echipajului.

Pe cale de consecință, MAE le recomandă cetățenilor români să evite călătoriile cu avionul peste Golf, Golful Oman şi Strâmtoarea Ormuz.

De asemenea, MAE le reamintește cetățenilor români care se află pe teritoriul acestui stat să se asigure că au în permanență asupra lor un telefon mobil cu acumulatorul încărcat și credit pentru a putea contacta, la nevoie, misiunea diplomatică și să se informeze în prealabil din mass-media locale și internaționale asupra situaţiei de securitate din zonă.

Totodată, MAE le recomandă cu fermitate cetățenilor români care se află în Republica Islamică Iran să își înregistreze prezența la Ambasada României la Teheran.

Datele de contact ale misiunii diplomatice

Adresa:  Str. Shahid Meshki nr. 89 (Str. Fakhrabad nr. 22, Bd. Baharestan), Teheran.

Telefon: +98 21 77647570; +98 21 77534658 (la aceste numere de telefon NU se furnizează informații consulare).

Website: http://teheran.mae.ro/ E-mail: [email protected], [email protected].

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Teheran:  +98 21 77539041 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție linia telefonică de urgență a Ambasadei României la Teheran: +98 21 77647570.

×
x close