Mai multe lucrări de asfaltare şi mentenanţă se fac, marţi, în diferite zone ale autostrăzii A1, astfel că poliţiştii le recomandă şoferilor să manifeste prudenţă în trafic, potrivit news.ro.
Potrivit Centrului Infotrafic, se fac lucrări de asfaltare, pe sensul către Piteşti al tronsonului Bucureşti - Piteşti, între kilometrii 64 şi 66 (Ulieşti, judeţul Dâmboviţa), pe banda a doua, până la ora 20.00, iar pe sensul către Sebeş al tronsonului Deva – Sebeş, între kilometri 360 – 359 (Şoimuş, judeţul Hunedoara), pe prima bandă, respectiv cea de urgenţă, până în jurul orei 13.00.
Pe sensul către Timişoara al tronsonului Lugoj – Timişoara, sunt lucrări de mentenanţă la camerele de supraveghere pe tronsonul kilometric 458 – 494, iar pe sensul către Arad al tronsonului Nădlac – Arad, se refac marcajele rutiere între kilometrii 584 şi 545.
Pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere nedorite, şoferii sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă sporită la volan, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte, să semnalizeze şi să se asigure temeinic la schimbarea benzii de deplasare.