La 18 ani de când s-a adoptat Legea Tinerilor, care trebuia să le aducă facilitați fiscale şi să sprijine inițiativele antreprenoriale pentru o întreagă generaţie, actul normativ încă nu se aplică. Ajunsă la majorat, legea nu are nici acum norme de aplicare, iar cei care ar trebui să beneficieze de ea în toţi acești 18 ani nu se mai încadrează pentru acele facilitați pentru că au îmbătrânit. Acum, Guvernul a pierdut în instanță procesul cu Fundația pentru apărarea cetățenilor împotriva abuzurilor statului şi va trebui să elaboreze aceste norme.
În procesul cu FACIAS (Fundația pentru apărarea cetățenilor împotriva abuzurilor statului), Guvernul a invocat motive precum neachitarea taxei de timbru sau lipsa de interes a fundației. Nu i-a convins şi pe judecători. Aproape două decenii au fost irosite. Cei care au putut să beneficieze în 2006, nu mai sunt eligibili acum.
„Oportunitățile pierdute sunt incomensurabile. Dacă ne uităm la partenerii noștri europeni vedem că dezvoltarea lor economică se fundamentează pe microintreprinderi şi întreprinderile mici, pe demersurile antreprenoriale ale tinerilor”, a declarat Adrian Măniuţiu, analist economic.
Președintele Consiliului Tineretului din România consideră că deicizia instanței ar putea determina Guvernul să adopte mai repede normele de aplicare, nu doar pentru vechea legea, ci şi pentru noua lege la care se lucrează de aproape șase ani.
„În fiecare an facem presiuni pe autoritățile locale să respecte această lege care prevede ca fiecare județ să aibă un fond dedicat activităților de tineret”, a declarat Mircea Meriacri, președintele Consiliului Tineretului din România.
„Legea este foarte importantă pentru tineri pentru că sprijină inițiativele antreprenoriale ale acestora şi înființarea de întreprinderi mici şi mijlocii. Este un pas important făcut pentru tineri”, a precizat Florian Mihăileanu, avocat FACIAS.
Peste şase milioane de tineri cu vârsta între 15 şi 34 de ani trăiesc, învaţă şi muncesc în România.